Aceasta proprietate a fost deja vanduta! Pentru oferte similare contactati agentul

Vanzare Teren cu autorizatie de constructie P+3 ,Olimpului 20-22

Bucuresti    373
1.200.000€
  • ID:P831
  • S. teren:872.00 mp
  • Front stradal:50.00 m
  • Nr. fronturi:1
  • Clasificare teren:Intravilan
  • Regim inaltime:S+D+P+3+M
Terenul propus spre vanzare reușește să îmbine avantajul de a fi pe cât de aproape de km zero al orașului, pe atât de departe și de protejat de aglomerația din centrul orașului.
La fel ca până acum, și în acest an, "zona" este criteriul de bază pentru cei interesați să cumpere/ închirieze, pentru că se dorește o locuință cât mai aproape de locul de muncă sau de stațiile mijloacelor de transport în comun, dar, în același timp, în apropierea parcurilor și a obiectivelor socio-culturale ale orașului.
Construcția va fi situată într-o zonă dezvoltată de vechii negustori ai orașului, lângă două dintre parcurile mari ale Bucureștiului, pe strada Olimpului nr. 20-22, vis-a-vis de biserica Sf. Haralambie. Terenul are deschidere atât la strada Olimpului cât și la strada Ipotești, fiind situat la mai puțin de 600 de metri de parcul Carol și la cca 1000 de metri de Piața Unirii. Mijloacele de transport în comun din imediata apropiere sunt stațiile de metrou "Piața Unirii" și "Tineretului", tramvaie si autobuze. Proximitatea față de centre comerciale, grădinițe, licee, dar și față de locurile în care te poți relaxa, este foarte importanta într-o decizie privind alegerea unei locuințe.
Terenul se vinde cu toate autorizatiile necesare .
Citeste mai mult
Curent
Apa
Canalizare
Gaz
Utilitati in zona
Esti interesat de aceasta proprietate ?